Prima fortificatie de piatra de la Hunedoara, a fost datata de majoritatea cercetatorilor însecolul XIV, desi exista specialisti care atribuie castrul regal primei jumatati a secolului XV. Aceasta prima fortificatie avea o forma elipsoidala, cu capetele de nord si sud ascutite, marcate de piatra de talie. Zidurile, cu grosimi de pâna la 2 m, au fost construite din blocuri de calcar dolomitic si piatra de râu, direct pe stânca nativa. Cercetarile anterioare primului razboi mondial au aratat faptul ca în zona nordica au existat doua încaperi de forma triunghiulara, unul dintre acestea fiind probabil un turn donjon, cu analogii în zona franceza si germana a secolelor XIII-XIV.
Turnurile circulare (Turnul Capistrano, Turnul Pustiu, Turnul Tobosarilor), cu exceptia turnului pictat (Turnul Buzdugan), erau prevazute cu un parter din zidarie plina, urmat de doua niveluri, cele de la partea inferioara fiind utilizate ca si camere pentru puscasi iar cele de la partea superioara ca si zone de locuit si/sau zone de aparare. De notat faptul ca turnul Capistrano cuprinde singurul semineu gotic (restaurat) din monumentul hunedorean. Turnul pictat (Turnul Buzdugan) are un singur nivel de aparare si este pictat în fresca la exterior cu motive geometrice si guri de tragere, cu corespondente tipologice în spatiul german.
Turnurile rectangulare plasate în zonele de nord-vest, respectiv sud-est ale castelului (turnul vechi de poarta, turnul nou de poarta) erau prevazute cu intrari carosabile si niveluri de aparare, gândite atât pentru arme cu coarda cât si pentru arme de foc. Intrarile propriu-zise în castel se faceau prin intermediul unor poduri, sustinute de piloni de piatra, ultimele tronsoane ale podurilor fiind mobile.
Un punct de interes în castel îl reprezinta fântâna, sapata în spatiul dintre curtina veche si cea noua.
Legenda spune că fântâna a fost săpată de trei turci luaţi prizonieri de Iancu de Hunedoara, la castel. Acesta le promite că vor fi eliberaţi dacă vor săpa o fântână cu apă potabilă. Prizonierii sapă fântâna timp de 15 ani şi reuşesc să găsească apă la 28 de metri adâncime.
Iancu moare între timp, iar soţia lui, Elisabeta Szilagyi, hotărăşte să-i ucidă. Turcii cer permisiunea să scrie pe cheile fântânii „Apă ai, inimă nu”. Realitatea este că nu s-a găsit o astfel de inscripţie. Dan ne-a arătat pe unul dintre contraforţii capelei o inscripţie, în arabă, „Cel care a scris-o este prizonier la ghiauri, în cetatea de lângă biserică!”.
Pe blazonul familiei Corvinilor este inscrptionat un corb care tine în cioc un inel de aur. Atribuirea acestui simbol al familiei are o legenda. Se spune cã Ioan de Hunedoara era fiu nelegitim al lui Sigismund de Luxemburg, rege al Ungariei, cu o frumoasa femeie din Tara Hategului, pe nume Elisabeta.
Pentru a o feri de necinste, regele îi da de sot pe unul din vitejii sai, Voicu, daruindu-i totodatã si un inel ca si dar pentru copilul nenascut, cu scopul de a fi recunoscut atunci când va creste si va merge la curtea regala. In timpul unei calatorii facuta de familia lui Voicu, poposind pentru a pranzi, inelul este uitat pe o margine a stergarului pe care erau puse merindele. Un corb, atras de stralucirea inelului îl fura încercând sa plece cu el. Copilul Ioan de Hunedoara ia un arc si sageteazã corbul, recuperand astfel inelul. Atunci cand creste si ajunge la curtea regala, povesteste aceastã patanie, iar regele, impresionat de aceasta istorie, decide ca simbolul familiei hunedorenilor sã fie corbul cu inel de aur în cioc.
De altfel, si numele familiei provine din latinescul „Corvus”, care inseamna „Corb”, o pasare care simboliza cu totul altceva în evul mediu, si anume întelepciunea si longevitatea.
