SPECII > Nevertebrate din Zona Snagov
Overview
Reviews 0

Nevertebratele sunt animale caracterizate prin lipsa unei coloane vertebrale și a unui endoschelet osos. Unele nevertebrate au un exoschelet, iar altele au corpul moale, fără schelet. Reprezentanți ai acestei încrengături există în toate mediile de trai, în special cel acvatic și subteran. Nu posedă o autoreglare termică. Nevertebratele reprezintă circa 95% din speciile regnului animal.

Exemplele familiare de nevertebrate includ artropode (insecte, arahnide, crustacee și miriapode), moluște (chitoni, melci, bivalve și cefalopode), anelide (viermi de pământ și lipitori) și cnidarii (hidre, meduze, corali și anemone de mare).

Majoritatea speciilor de animale sunt nevertebrate; o estimare pune cifra la 97%. Mulți taxoni de nevertebrate au un număr și o varietate mai mare de specii decât întreaga subfilă a Vertebratelor.
Nevertebratele variază foarte mult ca mărime, de la rotifere de 50 μm până la calmarul colosal de 9–10 m.

În Zona Snagov se estimează că există peste 1000 de nevertebrate - care însă nu au fost încă identificate din lipsă de resurse (România - nu are suficienți taxonomiști). Fundația Snagov are peste 200 de poze - pe care nu le-am putut identifica/confirma oficial (și am putea ajunge ușor la peste 500).

În Zona Snagov au fost observate 176 specii de insecte (clasa Insecta), identificate 49, inventariate și confirmate 44 specii de către cercetători prin proiectul POS-MEDIU, iar până în 10.2015 au fost 13 confirmate ca protejate și rare. Dintre acestea, doar 3 satisfac cerințele impuse (Anexa II, Directiva Habitate 92/43/UE).

Este necesar a se monitoriza populațiile, tendințele, completa hărțile de distribuție și lua măsuri pentru îmbunătățirea stării de conservare. Este nevoie de ajutor și puteți contribui și dvs. cu poze și semnalări a prezenței acestora, prin participări la monitorizări, prin sponsorizări - donații etc.

Zona Snagov cu lacul și pădurile riverane este o zonă umedă cu legături chiar cu fosta mare Sarmatică, o zonă conținând și specii rămase (și deci adaptate) din perioadele tropicale și scurte glaciațiuni..

* Nevertebratele au nevoie de habitate (în special în zona de mal) cât mai naturale (deci fără destufizări, betonări, înlocuiri majore a plantelor din zona ripariană cu gazon etc. pentru a se înmulți. Modificarea malurilor - reprezintă contravenții și infracțiuni.

O sinteză despre nevertebratele din zona Snagov se găsește la acest link din site-ul Fundatiei Snagov.

** Lista completă și detalii suplimentare pot fi găsite la sediul Fundația Snagov. Ajutați la monitorizarea și conservarea acestor specii.

Enumerare (parțială + în lucru) a speciilor protejate + rare + amenințate - monitorizate:
Astacus astacus
Cerambyx cerdo
Coenagrion ornatum
Helix pomatia
Lucanus cervus

Surse: Studii științifice avizate/recepționate de Ministerul Mediului, Wikipedia, bibilioteca, studiile și cercetările Fundatiei Snagov

Reviews

0.0

0 comments

Provided by

Fundatia Snagov

Fundatia Snagov

Zona Snagov este o stațiune de lux cu un bogat Patrimoniu Natural (păduri, lac, arii naturale protejate) și Patrimoniu Cultural.

This story belongs to